Gold Radio

1 iulie 2012

Aveți un pantof în plus ?


                                                          I
                                         Silueta misterioasă


Miercuri seara am ieșit cu băieții am dat pe la bowling. După câteva beri și buna dispoziție, simțeam că îmi ajunge, asa că m-am decis să plec spre casă, mulțumit că a fost o seară reușită.
Afară ploua cu găleata, fulgerând pe alocuri, m-am grăbit să ajung deși ploua, am preferat sa merg pe jos, să-mi pun la pun în ordine în gândurile, bine-nțeles era vorba despre job-ul meu, destul de solicitant, care intre timp, după ce s-a schimbat noua conducere, a apărut un manager nou care s-a declarat vizionar, ne-a cam pus pe toți pe gânduri deoarece venise cu idei și proiecte noi care la prima vedere păreau aproape imposibil de realizat...
Am ajuns într-un final în dreptul casei mele, o casă cu 3 nivele, destul de veche, unde locuiam vreo cinci familii din medii sociale diferite. Toți plăteam chirie unui nene care venea foarte rar, doar să verifice dacă totul este în ordine și să-și ridice drepturile băneşti. Din când în când mai trimitea câte un instalator sau vreun meseriaș să repare câte o giurgiuvea sau ce  se mai plângeau locatarii.
Eu locuiam la etajul unu, vecin cu un tinerel de vreo 25 de ani,  iar celalalt apartament era locuit de o familie care nu prea dădea pe acasă, fiind mai mult plecați în diferite deplasări.
Deschid ușa de jos în grabă, ud leoarcă, pentru că nu obișnuiesc să-mi iau umbrelă aproape niciodată, doar când  îmi mai conduc mama la vreo cunoștință, sunt onorat să-i țin umbrela, eu tot în ploaie...
Scările de lemn, vara când e mai cald, scârțâie de afla toți vecinii când cineva vine acasă sau se plimbă pe trepte. Chiar zilele trecute, bătrâna de la doi a ieșit să ocărască un tip ce tot vine des la vecina de la ap10.
 Urcând scările am apăsat întrerupătorul și cum se întâmplă destul de regulat, face poc becul, urcam bombănind de mama focului că nenea care trebuie să pună pe cineva să schimbe fasungul sau întrerupătorul,  mereu amână zicând că: ,,Uite domnule că funcționează, nu mă mai sunați să trimit omul degeaba că tot de la voi plătesc. Se aude un zgomot ca și cum cineva plânge înfundat, mai degrabă ca un scâncet se auzea, ma uit în acel întuneric dens, cu mici umbre de lumină de la stâlpul de peste drum care era aprins, deși în ultima vreme dom` primar a cam oprit iluminatul public și văd o domnișoară cam de vreo 20 de ani, îmbrăcată într-o rochiță căreia nu-I  puteam distinge culoarea, stând pe treptele din fața ușii mele, cu capul într-o mână iar cealaltă lăsa să atârne o sanda cred că era, pe vârful degetului cu mâna sprijinită de genunchi.
-Bună seara am mormăit eu sa nu iasă baba să ma ocărască.
-S-a întâmplat ceva, sunteți bine ?
Atunci am văzut că s-a retras spre perete făcându-mi loc și am înțeles că nu e cazul să continui amabilitățile.
Așa că am urcat ultimele doua trepte, am deschis ușa apartamentului, am aprins lumina și aud!
-Stați puțin domnule! Vă pot deranja câteva minute ?
-Bineînțeles, poftiți! am răspuns cu  voce destul de stridentă pentru acea oră.
Într-o fracțiune de secundă, vad în lumina ce venea dinspre ușa mea întredeschisă, că-mi face semn ,,șșșșșș...’’
Vine în grabă pășind in  vârful picioarelor, închid ușa în urma ei și-i fac semn cu mâna indicând direcția spre camera de oaspeți, zâmbind  în același timp mirat sau mai degrabă speriat.
-Luați loc domnișoară! spun, dându-mi jos sacoul îmbibat de apă. Eu sunt Robert.
-Ancuța mă numesc, sper că nu am deranjat!